de Paul V. Black
Privind prin prisma copilului renegat din mine, dau grai amintirilor relativ placute dintr-o copilarie neaflata rastignita-n patimi, acele momente cand puritatea inca isi gasea viata in mine si nu era masurata doar in firimituri, doar o intruchipare a inocentzei, un copil in lumea sa de carton.
Si inca resimt mireasma teiului sub care-mi osteneam lacrimile pt o jucarie pierduta ori vreo rana, rezultat al unei cazaturi sau mici rafuieli cu cei ce tanjeau la partea mea din merele furate. Totul era asa simplu atunci, bunica era mereu salvatoarea mea, fara cal, doar cu baticul alb, bunicul era nelimitata mea sursa de dulciuri si glume, acum banale, dar atunci doar molarii stiu cate zambete le-au dat tribut, iar satul, satul era campul meu de joaca plin de misiui "strict-secrete" legate de sustragerea roadelor date de pomii fructiferi din gradinile vecinilor moracanosi.
Era micul meu colt de Paradis unde simteam ca inteleg in ignoranta mea juvenila acel concept in cautarea caruia s-au plans atatea picaturi de sange, acea sfera a notiunii indispensabile tuturor fiintelor vii, ghemuita atat de frumos in simplitatea cuvantului "libertate".
Regret acum ca-i doar un episod, doar o vacanta, doar odata si-mi tot gust intrebarile "De ce nu m-am mai dus???"; "Ce m-a oprit???"; "De ce am fost doar odata, daca mi-a placut atat de mult???", dar asta s-a intamplat demult si nu-mi pot aminti, nu pot gasi raspuns, macar am fost, macar pot pune in rama portretul pictat in amintiri a ceea ce am fost odata si totusi multumesc satanii mei ca ati fost candva ingeri si-am simtit dulceata Raiului. Si trezindu-ma din vis, realizez ca traiesc nostalgic doar din rani de Paradis, iar veacul nu-mi va da in veci prilejul de a gasi in fericire bis, raman doar pradatorul a ceea ce-am avut si ce-am omis traidu-mi viata doar din doze de catharsis.
Si inca resimt mireasma teiului sub care-mi osteneam lacrimile pt o jucarie pierduta ori vreo rana, rezultat al unei cazaturi sau mici rafuieli cu cei ce tanjeau la partea mea din merele furate. Totul era asa simplu atunci, bunica era mereu salvatoarea mea, fara cal, doar cu baticul alb, bunicul era nelimitata mea sursa de dulciuri si glume, acum banale, dar atunci doar molarii stiu cate zambete le-au dat tribut, iar satul, satul era campul meu de joaca plin de misiui "strict-secrete" legate de sustragerea roadelor date de pomii fructiferi din gradinile vecinilor moracanosi.
Era micul meu colt de Paradis unde simteam ca inteleg in ignoranta mea juvenila acel concept in cautarea caruia s-au plans atatea picaturi de sange, acea sfera a notiunii indispensabile tuturor fiintelor vii, ghemuita atat de frumos in simplitatea cuvantului "libertate".
Regret acum ca-i doar un episod, doar o vacanta, doar odata si-mi tot gust intrebarile "De ce nu m-am mai dus???"; "Ce m-a oprit???"; "De ce am fost doar odata, daca mi-a placut atat de mult???", dar asta s-a intamplat demult si nu-mi pot aminti, nu pot gasi raspuns, macar am fost, macar pot pune in rama portretul pictat in amintiri a ceea ce am fost odata si totusi multumesc satanii mei ca ati fost candva ingeri si-am simtit dulceata Raiului. Si trezindu-ma din vis, realizez ca traiesc nostalgic doar din rani de Paradis, iar veacul nu-mi va da in veci prilejul de a gasi in fericire bis, raman doar pradatorul a ceea ce-am avut si ce-am omis traidu-mi viata doar din doze de catharsis.
La porti frante-n Paradis by Paul V. Black is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 Romania License.
